După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Serbare de final de an la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române
Preșcolarii de la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, care termină anul acesta grupa mare, au susținut marți, 28 mai 2024, ultima lor serbare la grădiniță. La eveniment au participat părinți și bunici, informează TRINITAS TV.
Serbarea a început cu ritmuri muzicale și recitări de poezie. De asemenea, copiii au vizionat cele mai frumoase momente petrecute împreună, iar la final au primit daruri și diplome pentru întregul parcurs. „Absolvirea fiecărei generații este un moment emoționant pentru toată lumea și care ne face să ne amintim de toate clipele prin care am trecut împreună. Ne-a binecuvântat Dumnezeu să putem avea grijă de acești copii, să putem avea răbdarea și puterea prin care să-i putem educa. Totdeauna, este o serbare emoționantă având în vedere că din toamnă vor fi școlari și ne vor mai trece pragul când vor mai avea timp, printre teme și alte lucruri care necesită munca lor de școlari”, a declarat pentru TRINITAS TV Andreea Daniela Giurăscu, directoarea Grădiniței „Buna Vestire” a Patriarhiei Române.
Serbarea s-a încheiat cu un joc în natură. În această perioadă, la instituția de învățământ preșcolar a Patriarhiei Române se fac înscrieri pentru anul școlar 2024-2025.



.jpg)
