După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Serbare la grădiniţa ortodoxă din Sibiu
Grupa "Albinuţelor" de la Grădiniţa ortodoxă "Sfântul Dimitrie" din Sibiu, patronată de Arhiepiscopia Sibiului, a organizat miercuri, 20 aprilie, o serbare dedicată praznicului Învierii Domnului. Copiii, coordonaţi de educatoarele Adina Coţofan şi Alexandra Blaga, au interpretat poezii, cântece şi scenete prin care au transmis îndemnul de ajutorare a persoanelor defavorizate, de a fi alături de cei aflaţi în suferinţă, dar şi acela de bucurie privind apropierea sărbătorilor pascale. "Timp de o săptămână, copiii s-au pregătit intens pentru această serbare, am realizat împreună desene cu teme precum "Cina cea de Taină", "Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim", am pregătit ouă roşii", a precizat educatoarea Adina Coţofan, care a adăugat că grădiniţa este coordonată de inspectorul de religie Sorin Joantă din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. (O.R.)



.jpg)
