Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Seri catehetice la Biserica „Sfânta Ecaterina“
La Biserica "Sfânta Ecaterina" a avut loc miercuri, 17 noiembrie, o nouă ediţie a "Serilor catehetice", organizate de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Au participat elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Şcoala Centrală din Bucureşti, iar tema dezbătută a fost învăţătura despre îngeri, informează BASILICA. "Am avut copii de la Şcoala Centrală şi tema despre îngeri au ales-o ei, având în vedere că discuţia am purtat-o cu doamna profesoară de religie în preajma sărbătorii închinate Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil", a spus părintele Adrian Niţă, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul. "Serile catehetice" sunt organizate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.



.jpg)
