După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Seri duhovniceşti în Protopopiatul Năsăud
Credincioşii din parohia năsăudeană Telcişor au participat miercuri, 18 martie, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ la Taina Sfântului Maslu, oficiată în sobor de preoţi. La finalul slujbei, părintele Gavrilă Zinveliu de la Parohia Bichigiu a vorbit despre importanţa postului şi a rugăciunii, îndemnându-i pe cei prezenţi să-şi asume cu bucurie nevoinţa postului. La final, parohul din Telcişor, Vasile Ovidiu Tofan le-a mulţumit tuturor celor prezenţi la eveniment, preoţi şi credincioşi.
În jur de 700 de credincioşi din localitatea bistriţeană Maieru, din Protopopiatul Năsăud, au participat marţi seara, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan“, la Taina Sfântului Maslu. Invitatul acestei săptămâni a fost părintele Calinic Stupineanu, ecleziarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, judeţul Cluj. La final, interpreta de muzică populară Rafila Bărbos, din Ţara Chioarului, judeţul Maramureş, a cântat câteva pricesne specifice Postului Mare.



.jpg)
