Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Sesiune de formare pe teme de comunicare socială la Mănăstirea Tismana
Sectorul Social al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în perioada 2-5 mai, la Mănăstirea Tismana, cursul de formare cu tema "Comunicare". Activitatea a fost deschisă luni, 2 mai, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a rostit un cuvânt de binecuvântare, explicând totodată şi importanţa aspectului social în viaţa Bisericii. De asemenea, părintele Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a prezentat programul şi scopul întâlnirii. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord.
La sesiunea de formare s-au înscris 15 specialişti, care lucrează în programele sociale derulate de Arhiepiscopia Craiovei, precum şi preoţi din eparhie, interesaţi de dezvoltarea şi implementarea serviciilor social-filantropice la nivel de parohie. Pe parcursul celor trei zile de formare, cursanţii au posibilitatea să dobândească abilităţi eficiente în domeniul comunicării pe plan social, să cunoască diferite modalităţi de comunicare şi să câştige experienţă în vederea realizării unui plan de îmbunătăţire a comunicării organizaţionale, în perspectiva creşterii serviciilor sociale pe care le pot oferi. Sesiunea de formare cu tema "Comunicarea", organizată la Mănăstirea Tismana, se încadrează în proiectul "Reţea teritorială de furnizori creştini de servicii sociale - parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", finanţat din Fondul Social European şi implementat de Organizaţia Internaţională de Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România), în parteneriat cu Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia, în beneficiul arhiepiscopiilor Bucureştilor, Iaşilor şi Craiovei. (Diac. Ioniţă Apostolache)