Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sesiune de informare antitrafic pentru preoţii medieşeni
Departamentul Social de la Arhiepiscopia Sibiului, reprezentat de consilierul social, părintele Nicolae Rusu, şi de inspectorul social Marius Talmaţchi, a organizat marţi, 16 iulie o sesiune de informare asupra pericolelor sociale, psihice şi fizice ale traficului de persoane pentru exploatarea prin muncă. Sesiunea a avut loc la sediul Protopopiatului Mediaş, judeţul Sibiu, şi s-a adresat preoţilor din parohiile arondate. La întâlnire a fost prezentă şi inspectoarea Iuliana Leahu de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Alba Iulia. Între Arhiepiscopia Sibiului şi agenţia amintită există un protocol de colaborare prin care sunt organizate astfel de sesiuni de informare şi de prevenire, în protopopiate, în parohii şi în instituţii din cadrul eparhiei sibiene.
La sesiunea de la Mediaş a mai participat şi protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban, iar oaspeţii le-au vorbit preoţilor despre modul cum acţionează reţelele de racolare a persoanelor în vederea exploatării prin muncă, despre efectele negative asupra psihicului uman aduse de violenţa şi presiunile puse de traficanţi şi despre alte aspecte legate de această problemă devenită acută în vremuri de criză economică.
„Le-am spus preoţilor că au un rol foarte important în comunităţile păstorite în vederea prevenirii unor probleme de acest fel. Dacă ne vom implica în activităţi de prevenire în rândul tinerilor, cu siguranţă că numărul victimelor va fi mai mic pe viitor“, ne-a spus părintele consilier Nicolae Rusu.
Prin astfel de activităţi se urmăreşte o mai bună informare a tinerilor care caută un loc de muncă în alte ţări, mulţi dintre ei acceptând, fără să ştie, oferte false, astfel că ajung victime ale traficului de persoane. Acţiuni de acest gen au mai avut loc şi în liceele din judeţul Sibiu, în protopopiate din Arhiepiscopia Sibiului, iar pe viitor se doreşte o informare a tuturor preoţilor din judeţele Braşov şi Sibiu, pentru ca slujitorii Sfintelor Altare să devină parteneri de nădejde ai autorităţilor abilitate în munca de combatere a traficului de persoane.