Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sesiuni de informare pentru preoţii din protopopiatele ortodoxe Blaj şi Aiud
Centrul de resurse Dynamis al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, care funcţionează în cadrul proiectului FORTE, a susţinut, în zilele de 13 şi 15 noiembrie 2012, la Protopopiatul ortodox Blaj, respectiv Protopopiatul ortodox Aiud, două sesiuni de informare şi promovare a ofertei de formare continuă a preoţilor. "După ce s-a făcut prezentarea proiectului FORTE şi a Centrului de resurse Dynamis, participanţilor le-a fost propus modulul de formare - "Metode şi tehnici nonformale de educaţie şi dezvoltare personală creştin-ortodoxă în sprijinul activităţilor cu tinerii şi copiii din parohii", care se constituie sub forma unui instrument practic de eficientizare a programelor catehetice şi pastorale şi de introducere a tematicilor legate de incluziunea socială", a declarat pr. consilier patriarhal Dorel Moţoc, secretarul general al Federaţiei Filantropia şi managerul proiectului FORTE.
La evenimentul din Blaj a participat şi pr. lect. univ. dr. Ovidiu Panaite, autorul manualului "Prin Joc spre Viaţă". Manualul publicat tot în cadrul proiectului, un instrument util în activităţile cu tinerii, a fost distribuit tuturor celor 66 de preoţi participanţi în cadrul celor două evenimente.



.jpg)
