Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Sf. Ioan Valahul“ serbat într-o biserică ieşeană
Biserica "Sf. Prooroc Daniel" şi "Sf. Ioan Valahul" din cartierul ieşean CUG (Rond Vechi), ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează astăzi hramul. Aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia, un grup de elevi de la Colegiul "Octav Băncilă" din Iaşi a susţinut un concert de muzică populară tradiţională în parcul aflat lângă sfântul lăcaş. Astăzi, un sobor de preoţi va săvârşi Sfânta Liturghie. Biserica "Sf. Daniel" şi "Sf. Ioan Valahul" este zidită, fiind pregătită pentru pictura interioară. În acelaşi timp se lucrează la sculptura şi pictura catapetesmei. "Ne gândim să demarăm lucrările la pictură, însă trebuie să analizăm mai bine această problemă. De asemenea, pe viitor vor fi derulate şi alte lucrări. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că biserica noastră, începută în anul 2003, iată, în acest an, a fost finalizată ca şi construcţie, urmând a fi dotată în interior cu cele necesare slujirii", a declarat pr. paroh Ioan Chirvasă. (C.C.)



.jpg)
