După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfânta Ecaterina, prăznuită la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Lozonschi din Iaşi
Miercuri, 25 noiembrie 2020, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Lozonschi din centrul orașului Iași a fost prăznuit cel de-al doilea hram, informează doxologia.ro.
Sărbătoarea a început marți-seară, cu slujba Vecerniei și a Litiei. La sfârșit, enoriașii parohiei au pregătit un pachet pentru închinătorii care le-au fost oaspeți. Biserica a fost împodobită din ajun cu flori pentru ca, în condițiile speciale de organizare a hramului de anul acesta, cât mai mulți credincioși să se poată bucura de acest semn al evlaviei.
„Am avut în acest an un număr restrâns de invitați. Au slujit părintele Iulian Zaltariov, părintele Cristian Popa și diaconul Daniel Popa, toți trei fiind și absolvenți ai Conservatorului din Iași și profesori de muzică. Răspunsurile la strană au fost împodobite și de prezența câtorva studenți teologi.
Miercuri de dimineață am săvârșit slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie și de pomenirea ctitorilor. Recunoștința pentru ctitorii bisericii s-a manifestat anul acesta și prin preocuparea parohiei pentru consolidarea și restaurarea locașului de cult. În această perioadă, parohia implementează proiectul „Realizarea documentațiilor tehnice pentru restaurarea și consolidarea Bisericii «Sf. Gheorghe»-Lozonschi, cod LMI IS-II-m-B-03807, cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP), în cadrul subprogramului: Elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, sesiunea de finanțare: TMI mai-iulie 2020”, a declarat părintele paroh Bogdan Racu.



.jpg)
