În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sfânta Liturghie la Biserica „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatului sec de brânză, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare, situată în apropierea Gării CFR, unde este paroh pr. Milan Bălan, consilier eparhial al Sectorului teologic-educaţional. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, şi corul bisericii, dirijat de Eugen Indre. În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a rugat împreună cu credincioşii pentru încetarea războiului din Ucraina şi oprirea durerii locuitorilor din această ţară distrusă de bombardamente.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, referindu-se la perioada începerii Postului Mare.
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dăruit preotului pensionar Gheorghe Bălan, care a fost peste 25 de ani consilier eparhial economic, şi preotului pensionar Isaia Maghiar, în vârstă de 83 de ani, care a fost inspector control financiar intern, Ordinul „Justinian Arhiepiscopul” pentru clerici.



.jpg)
