În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Sfânta Liturghie şi concert de colinde în capitala Norvegiei
Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat duminică, 8 decembrie, în mijlocul românilor din capitala Norvegiei. Cu acest prilej, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei româneşti din Oslo, păstorită de preotul Marius Alin Ţeican. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Credo“ al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. În pofida viscolului şi a ninsorilor abundente, credincioşii români din sud-estul Norvegiei au înfruntat capriciile iernii polare şi au participat la Sfânta Liturghie arhierească, unii dintre ei deplasându-se de la mari distanţe pentru a se spovedi şi a se cumineca cu Sfintele Taine, înainte de Marele Praznic al Naşterii Domnului. La slujbă a fost prezent şi Excelenţa Sa, Domnul Daniel Ioniţă, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei.
Preasfinţitul Macarie a tâlcuit Evanghelia care s-a citit la Liturghie şi i-a îndemnat pe credincioşi să înmulţească rugăciunea şi postirea, să se spovedească şi să se cuminece pentru a face sălaş lui Hristos în ieslea sufletului, la această prăznuire a Întrupării Sale. Grupul coral „Credo“ al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a susţinut un concert de colinde atât în biserica parohiei româneşti din Oslo, cât şi în alte instituţii culturale din capitala Norvegiei, aducând prin colindă bucuria şi pacea Crăciunului. (G.C.P.)