În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfânta Parascheva, cinstită la Mănăstirea Popânzăleşti
Sute de credincioşi doljeni au poposit joi, 14 octombrie, la Mănăstirea Popânzăleşti pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea cinstitului aşezământ. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele Florin Bonea, protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud.
La sfârşitul slujbei, părintele protoiereu le-a vorbit credincioşilor despre modelul pe care ni-l oferă sfinţii lui Dumnezeu: "De fiecare dată când suntem strâmtoraţi, sfinţii ne vin în ajutor. Ei aleargă spre nevoile noastre ca nişte prieteni adevăraţi în care ne putem pune toată nădejdea. Sfânta Scriptură este manualul după care ne ghidăm în viaţa noastră duhovnicească. De aici aflăm că Mântuitorul Hristos a lăsat în grija oamenilor sfinţi propovăduirea cuvântului evanghelic, tocmai pentru că viaţa lor curată îi recomandă permanent pentru acest lucru. Ei sunt adevărate modele de vieţuire, de jertfelnicie şi de rugăciune pentru noi, cei care ne naştem din Botez. Rugăciunea lor este ascultată tocmai pentru că voiesc binele pentru alţii. Viaţa sfinţilor nu se rezumă într-un mod egoist la conturarea şi desăvârşirea aspectelor personale, ci are ca scop rugăciunea pentru cei pierduţi, pentru cei ce au rătăcit calea mântuirii. Astăzi o prăznuim pe Cuvioasa Maica noastră Parascheva. Datorită faptelor curate de care s-a învrednicit, o purtăm permanent ca pe o icoană vie în viaţa noastră. Rugăciunile ei se înalţă permanent către Scaunul Slavei, tocmai pentru a ne trage şi pe noi, păcătoşii şi nevrednicii, în lăcaşurile drepţilor. Deşi, poate de multe ori, aplecarea ei spre Dumnezeu din timpul vieţii nu a fost luată în seamă de cei fără de lege, sufletul ei este în mâna Creatorului a toate şi stricăciunea nu-i va face vătămare". De asemenea, părintele protosinghel Fanurie Chiriţă, stareţul mănăstirii, le-a mulţumit credincioşilor prezenţi pentru participare şi i-a invitat la tradiţionala agapă frăţească. La final, părinţii slujitori au săvârşit slujba Parastasului pentru ctitorii, ostenitorii şi toţi binefăcătorii sfintei mănăstiri. (diac. Ioniţă Apostolache)