La începutul anului școlar, bucuria revederii colegilor și emoția primelor zile de școală au fost însoțite de un gest de solidaritate și dragoste pentru copiii din comunitatea Parohiei Merii Petchii din
Sfânta Parascheva, cinstită la o biserică din Colibași
În ziua de 14 octombrie, când Biserica noastră a prăznuit-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica din localitatea Colibași, județul Giurgiu.
Cu acest prilej, în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, despre viaţa sa şi despre modelul de viețuire creștină pe care îl reprezintă.
În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
Ierarhul l-a felicitat pe părintele Sorin Mihalache, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările făcute în sfânta biserică, oferindu-i o frumoasă icoană și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le publicații ortodoxe și iconițe.



.jpg)
