Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfânta Tatiana prăznuită de credincioşii craioveni
Sfânta Muceniţă Tatiana Diaconiţa este cinstită astăzi în Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, unde sunt adăpostite moaştele sale. Praznicul sfintei a început de ieri seară prin slujba Vecerniei unită cu Litia. A urmat tradiţionala procesiune cu racla în care se află moaştele sale, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfântului Ierarh Nifon, împrejurul sfântului lăcaş de închinare. Astăzi, Sfânta Liturghie este oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma veche, din părinţi de neam mare, care au cunoscut şi au păzit în taină credinţa creştină. Datorită curăţiei în care îşi ducea viaţa, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost aşezată de biserica din Roma în rândul diaconiţelor. A suferit martiriul, prin decapitare, în timpul împăratului roman Alexandru Sever (223-235), pentru că a refuzat să jertfească idolilor. Moaştele sfintei au ajuns pentru prima dată în ţara noastră în anul 1204, atunci când renumita familie a Asăneştilor i-a adus capul la Târnovo şi apoi la Bucovăţ, lângă Craiova.



.jpg)
