Credincioșii ortodocși români din Episcopia Daciei Felix au sărbătorit luni, 9 noiembrie, hramul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Republica Serbia, în ziua de prăznuire a
Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, cinstit în Episcopia Giurgiului
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii Comana, județul Giurgiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri de la Centrul eparhial, părinții protopopi și stareți ai mănăstirilor din cuprinsul eparhiei. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Costică Iulian pe seama noii Catedrale Episcopale din Giurgiu, se arată pe site-ul Episcopiei Giurgiului, episcopiagiurgiului.ro.
De asemenea, credincioșii prezenți s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, păstrate în biserica Mănăstirii Comana.
La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a mulțumit preoților și tuturor celor prezenți, i-a binecuvântat și le-a oferit iconițe. Toți cei prezenți au luat parte la agapa frățească oferită de obștea mănăstirii.



.jpg)
