Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Sfântul Antonie cel Mare, cinstit la Galați
Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din cartierul gălățean Micro 21 și-a sărbătorit ocrotitorul marți, 17 ianuarie. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În aceeași zi, ierarhul a oficiat și slujba Parastasului la Catedrala Arhiepiscopală din oraș pentru trei ierarhi trecuți la Domnul.
Biserica mică a Parohiei „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” a fost neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit în număr mare să participe la Sfânta Liturghie. După slujbă, copiii de la Școala Gimnazială nr. 3 „Ion Luca Caragiale” din proximitatea parohiei au interpretat cântece religioase și patriotice, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
În prezent, pentru credincioși se construiește o nouă biserică de dimensiuni mai mari, zidită din cărămidă, care se află la stadiul de finisaje interioare şi exterioare. Aici, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitori, precum și pentru ierarhii Chesarie Păunescu, Antonie Plămădeală și Antim Angelescu.
Cu prilejul hramului, 50 de persoane vârstnice au primit produse alimentare. De asemenea, 50 de copii asistați în cadrul centrului de zi al parohiei au primit pachete cu alimente, produse igienico-sanitare și au luat prânzul.
În aceeași zi, după tradiție, ierarhul a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală din Galați slujba Parastasului pentru Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos - la împlinirea a 135 de ani de la nașterea sa, pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală și pentru Episcopul Antim Angelescu al Buzăului, care la botez a primit numele Sfântului Antonie cel Mare. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat chipurile celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. „Episcopul Chesarie Păunescu a venit pe lume la ziua Sfântului Antonie cel Mare al cărui program duhovnicesc l-a îndeplinit. Tot în părțile acestea, orașul Brăila l-a cunoscut pe părintele Anton, mai târziu devenind Episcopul Antim Angelescu al Buzăului, care a păstorit până în marginea orașului Galați, legând o prietenie patristică cu Episcopul Chesarie. Apoi, am pomenit și pe urmașul său în scaunul episcopal al Buzăului și mai apoi Mitropolit al Ardealului, neuitatul ierarh Antonie Plămădeală, care a rămas un slujitor de echilibru al lui Dumnezeu, mare păstor al Bisericii și un misionar al culturii creștine în țară și în lume”, a spus Înaltpreasfinția Sa.



.jpg)
