Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, sărbătorit în București
În Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu din Protoieria Sector 1 Capitală a fost sărbătorit ieri Sfântul Cuvios Serafim de Sarov. Racla cu un fragment al moaștelor Sfântului Serafim a fost dăruită comunității ortodoxe ruse din București de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, prezent la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în toamna anului 2017.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, părintele coslujitor Vlad Ioan Vlaicu a vorbit despre viața Sfântului Cuvios Serafim de Sarov și experiența duhovnicească a dobândirii Duhului Sfânt. La final, părintele paroh Eugeniu Rogoti a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru comunitatea Parohiei „Sfântul Nicolae”-Tabacu și pentru comunitatea ortodoxă rusă, îmbisericită la această parohie. „Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru odorul de mare preț al moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov pe care ni l-a oferit de curând și pentru permanenta purtare de grijă față de biserica unde se roagă și comunitatea ortodoxă rusă din București.
Îi așteptăm pe credincioșii care au evlavie la Sfântul Serafim și la sărbătoarea aflării cinstitelor sale moaște, în 19 iulie”, ne-a declarat părintele paroh Eugeniu Rogoti. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului „Nectarie Protopsaltul”, conduși de Gabriel Duca.



.jpg)
