În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfântul din Valea Chiliilor a coborât în oraş
Din această săptămână, credincioşii din oraşul Câmpulung Muscel, Argeş, au în mijlocul cetăţii moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Sfintele odoare duhovniceşti au fost aduse de la Mănăstirea Cetăţuia "Negru Vodă", situată în apropierea peşterii de pe Valea Chiliilor, unde cuviosul a pustnicit 30 de ani.
Moaştele celui mai renumit dintre sihaştrii de pe Valea Chiliilor au fost aduse permanent la Mănăstirea "Negru Vodă", vechea cetate a Basarabilor, din Câmpulung Muscel, duminică, 20 ianuarie. Acest eveniment duhovnicesc important pentru credincioşii musceleni, şi nu numai, a fost plinit de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în biserica Mănăstirii "Negru Vodă" din oraşul Câmpulung Muscel. Înalt Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa împlinirii spirituale a credincioşilor de pe plaiurile argeşene şi muscelene datorită prezenţei văzute a sfinţilor locali: Sfânta Muceniţă Filofteia, din cetatea Curtea de Argeş, şi Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, de duminică în cetatea Câmpulung Muscel, precizează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Mijlocitor al celor care nu pot avea prunci Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este un renumit schimonah din Valea Chiliilor, din Munţii Făgăraş, care a pustnicit în primele decenii ale secolului al XVII-lea, iar metanie avea la Mănăstirea Cetăţuia "Negru Vodă". Timp de 30 de ani s-a nevoit într-o peşteră pe care a săpat-o singur într-un perete abrupt al muntelui. O singură dată pe săptămână un ucenic îi aducea sfântului cuvios o pâine şi puţină apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii "Negru Vodă" îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine. Pentru multa sa nevoinţă şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit să-şi cunoască timpul mutării la Domnul, timp pe care l-a săpat în piatra de deasupra mormântului, "Ioanichie Schimonah, 1638". Timp de câteva veacuri, sfintele sale moaşte au rămas în peşteră neştiute de oameni, fiind totuşi bine păstrate datorită unei pânze ţesute ca un epitaf de un păianjen. Moaştele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când arhimandritul Pimen, de la Mănăstirea "Negru Vodă", s-a coborât cu o frânghie în peşteră şi a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene şi bine mirositoare ale marelui sihastru din Valea Chiliilor. Până în 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetăţuia şi de atunci numeroşi credincioşi se duceau să se roage Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Acest sfânt a devenit pentru credincioşi, mărturiseşte protosinghelul Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia "Negru Vodă", tămăduitor de boli, făcător de minuni, ocrotitor al familiilor şi mijlocitor al celor care nu pot avea prunci.