În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfântul Evanghelist Matei, sărbătorit la Parohia vâlceană Şerbăneşti
Marţi, 16 noiembrie 2010, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Iulian Mădălin Buşagă, protopop de Drăgăşani, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Şerbăneşti din localitatea Ştefăneşti, judeţul Vâlcea, fosta Mănăstire Morunglavu, care
şi-a serbat hramul. Sărbătoarea a început cu slujba Utreniei, urmată de Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei şi a continuat cu Sfânta Liturghie. Apoi a fost săvârşită slujba Parastasului în care s-au pomenit ctitorii, binefăcătorii şi ostenitorii sfântului lăcaş. La sfârşitul slujbei, părintele protopop Mădălin Buşagă a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a elogiat viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Matei ca ucenic, îndemnându-i pe credincioşi să-i urmeze exemplul în sfinţenie şi jertfelnicie sufletească şi trupească. Alături de credincioşii parohiei şi fiii satului de pretutindeni, la această bucurie a comunităţii, au răspuns invitaţiei oficialităţi locale şi vieţuitori ai Schitului Ostrov din oraşul Călimăneşti. Sărbătoarea de anul acesta marchează totodată şi împlinirea a 260 de ani de când jupânul Matei Morunglavu a închinat lui Dumnezeu acest sfânt lăcaş, care, până în anul 1936, a funcţionat ca aşezământ monahal. De-a lungul existenţei sale ca mănăstire, biserica a fost reparată între anii 1849 şi 1857, în timpul stareţului Iosif Naniescu, când pictorul Gheorghe Tattarescu îi restaurează întreaga pictură murală. Din anul 1936, intrând în părăsire, ctitoria a fost reparată parţial, slujind până astăzi comunităţii ca biserică de enorie. (arhid. Ioan Liviu Găman)