Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Gheorghe, sărbătorit la Așezământul Românesc de la Ierusalim
La biserica Așezământului Românesc de la Ierusalim a fost săvârșită în noaptea de marți spre miercuri, 5-6 mai 2020, slujba Privegherii Mari în cinstea Sfântului Gheorghe, ocrotitorul locașului. Potrivit calendarului ierusalimitean, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbătorit la 6 mai. Anul acesta, slujba Privegherii a fost săvârșită în condiții speciale, impuse de autoritățile de stat din Ierusalim.
„În condițiile pandemiei care s-a răspândit în toată lumea, Țara Sfântă respectă aceleași rânduieli de distanțare, slujbele desfășurându-se doar în prezența preoților și ostenitorilor bisericii. Am săvârșit pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe cu priveghere de toată noaptea și l-am rugat ca să se milostivească de noi, să ne ocrotească și să mijlocească înaintea Domnului pentru ca să fim păziți și ocrotiți de toate relele și să ridice de deasupra oamenilor și a întregii noastre țări și a lumii această boală pentru a putea să ne reîntâlnim, să ne revedem în comuniune de slujbă”, a spus părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Slujba a fost transmisă online pe pagina de Facebook a Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
„Locurile Sfinte sunt acum pustii, pelerinii nu mai pot veni, dar nădăjduim ca acest lucru să treacă. Aceasta i-am cerut și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care l-am cinstit în mod special în acest an, într-un format nou, pentru că de obicei biserica noastră era plină de pelerini și slujitori. Acum nu am mai putut primi nici oaspeți de la Patriarhia Ierusalimului. Am transmis Patriarhului Ierusalimului gânduri bune și ne-a încurajat să slujim cu ostenitorii și cu cei de la reprezentanță, iar apoi, când vremurile se vor îndrepta și vor putea veni pelerinii, să dăm slavă lui Dumnezeu slujind la o altă sărbătoare. Foarte mulți au urmărit slujba pe pagina oficială de Facebook a reprezentanței, unde a fost transmisă online până spre dimineață. I-am pomenit pe toți și îi purtăm în brațe de rugăciune, aici, la Locurile Sfinte, nădăjduind să ne revedem curând”, a mai spus părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.