În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Sfântul Ierarh Miron pomenit la biserica sa din Capitală
Credincioşii Parohiei „Sfânta Maria”- Miron Patriarhul din cadrul Protopopiatului Sector 1 Capitală au adus prinos de cinstire ocrotitorului comunităţii, Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, duminică, 8 august.
![]()
Astfel, sâmbătă, 7 august, soborul de slujitori al parohiei a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul sfântului ocrotitor în biserica parohială. În continuare a fost organizată o procesiune în jurul sfântului lăcaş, clericii, urmaţi de credincioşi, purtând racla în care se păstrează un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Miron, ne-a transmis părintele paroh Traian-Ioan Diaconu.
În ziua hramului, racla cu moaştele sfântului ocrotitor a fost aşezată spre închinare într-un loc special amenajat din curtea bisericii, iar soborul de slujitori a săvârşit Utrenia şi Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în pridvorul sfântului lăcaş. În cadrul slujbei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele paroh, care a subliniat aspecte semnificative din viaţa sfântului pomenit, evidenţiind importanţa credinţei pentru vindecarea omului, după modelul celor doi orbi din Evanghelia duminicală.
La final, părintele Traian-Ioan Diaconu a mulţumit tuturor persoanelor care s-au implicat în organizarea sărbătorii hramului bisericii, credincioşii prezenţi primind la plecare alimente şi iconiţe cu chipul sfântului ocrotitor.






.jpg)
