Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfântul Ioan cel Nou, cinstit cu evlavie la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou, cinstit cu evlavie la Suceava

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 26 Iunie 2013
Catedrala arhiepiscopală din Suceava a îmbrăcat luni, 24 iunie, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Teofan, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, şi a fost urmată de procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. 
 
Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea Catedralei arhiepiscopale din Suceava. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte: Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. 
 
IPS Mitropolit Teofan a făcut o asemănare între Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, subliniind că aceşti doi sfinţi au crescut şi s-au format în familii creştine în care au primit o educaţie aleasă. 
 
Sfânta Liturghie a fost urmată de procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În faţa raclei au mers IPS Teofan, IPS Pimen şi PS Macarie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii prezenţi ne-au mărturisit că au evlavie la Sfântul Ioan cel Nou şi că au venit să se roage pentru sănătate şi ajutor. „Venim în fiecare an la această mare sărbătoare, atât de importantă pentru municipiul Suceava şi pentru credincioşii din toată ţara. Facem parte din rândul credincioşilor practicanţi şi încercăm să fim prezenţi la sfintele slujbe ale Bisericii. Am simţit mereu ajutorul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava“, ne-a declarat Iulian din Suceava. „Am venit să mă rog la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pentru sănătate, pentru ajutor şi pentru vremuri mai bune. Este al patrulea an de când vin la Suceava pentru Sfântul Ioan. Pentru această sărbătoare am adus şi alimente pentru bucătăria Mănăstirii «Sfântul Ioan». Astfel dorim să oferim din cele ce ne prisosesc pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite“ , a spus Maria din Flămânzi, judeţul Botoşani.