Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfântul Ioan Iacob, serbat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
Biserica "Sfântul Ioan Iacob" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ îşi serbează duminică, 5 august, hramul. Sâmbătă, 4 august, de la ora 18:00, se va sluji Privegherea în cinstea Sfântului Ioan Iacob. "În cadrul slujbei de Priveghere, credincioşii îşi găsesc liniştea sufletească. Aceasta pentru că Sfântul Ioan Iacob este rugător, el trăind retras de lume. Rugăciunea plină de pace şi de bucurie este una din laturile Sfântului Ioan Iacob. Ea se transmite celor care participă la Privegherea închinată Sfântului Ioan Iacob. În ultimii ani am văzut cum credincioşii caută să se adape din atmosfera duhovnicească, din liniştea şi pacea rugăciunii Sfântului Ioan Iacob", a mărturisit pr. prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Duminică, 5 august, de la ora 6:00, va începe Aghezma mică, care va fi urmată de Taina Sfântului Maslu şi de Acatistul Sfântului Ioan Iacob.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. "Ziua pomenirii Sfântului Ioan Iacob de la Mănăstirea Neamţ este una din sărbătorile însemnate pentru credincioşii care îi iubesc pe sfinţii Bisericii noastre. Credincioşii români din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să participe la slujbele oficiate în cinstea Sfântului Ioan Iacob. Este al 18-lea an de când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Iacob la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. În anul 1994, pe 5 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locul pe care s-a ridicat biserica destinată pentru primirea moaştelor întregi ale Sfântului Ioan Iacob. Lăcaşul de închinăciune din curtea seminarului nemţean este "o casă nouă", după cum spunea Preafericitul Părinte Daniel, pe care o pregătim pentru Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Îl aşteptăm cu multă dragoste pe Înalt Preasfinţitul Teofan, care va veni la hramul seminarului alături de alţi ierarhi ai Bisericii noastre", a mai spus pr. prof. Ioan Mihoc. (C. Ciofu)



.jpg)
