Eroii revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați sâmbătă, 21 decembrie, în Cimitirul Eroilor din Cluj‑Napoca, printr‑o ceremonie militară și religioasă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte An
Sfântul Leontie, serbat la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdana din judeţul Suceava. La această sărbătoare au venit peste 3.000 de pelerini care s-au închinat moaştelor Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi.
Municipiul Rădăuţi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare pentru a-l cinsti în mod deosebit pe Sfântul Ierarh Leontie. La primele ore ale dimineţii, Înalt Preasfinţitul Pimen a fost întâmpinat cu flori de copii de la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi" al Mănăstirii Bogdana din judeţul Suceava. "Copiii de la aşezământul ocrotit de Sfântul Leontie au oferit Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor florile recunoştinţei. Sfântul Leontie este cel care a avut grijă de copiii Bucovinei. La această sărbătoare a Rădăuţiului, la care au slujit alături de ierarhul nostru peste 20 de preoţi, s-a simţit lucrarea Duhului Sfânt. Pentru câteva ceasuri Rădăuţiul a fost capitala spirituală a Moldovei. Sărbătoarea Sfântului Leontie este premergătoare cinstirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare", a relatat arhid. Vasile Demciuc. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a arătat ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt prin părinţi, evidenţiind câteva semnificaţii ale Evangheliei din Duminica a IV-a după Rusalii. "Mântuirea se dobândeşte prin harul lui Dumnezeu, prin viaţa de sfinţenie şi prin fatele bune. Şi noi, călugării, suntem datori să ne îngrijim de bătrâni sau de copii părăsiţi. Sunt multe cămine pentru bătrâni şi pentru copii, organizate de instituţiile statului, însă nu ştiu câte din ele au un lăcaş de închinăciune. Persoanele adăpostite în centrele de ocrotire socială au nevoie de hrana trupească, dar şi de cea sufletească. Copiii adăpostiţi în aşezământul acestei mănăstiri sunt hrăniţi atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Sfântul Ierarh Leontie s-a rugat lui Dumnezeu pentru ca sfintele sale moaşte să se afle aici şi pentru ca în acest oraş să funcţioneze un aşezământ pentru cei neajutoraţi", a spus Înalt Preasfinţitul Pimen. Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie, arătând importanţa existenţei Aşezământului "Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi" în zona Rădăuţiului. De asemenea, Iustin Dragomir a mai adăugat că Rădăuţiul este poarta prin care se intră în Bucovina. "Hramul Mănăstirii Bogdana a fost împodobit de prezenţa a peste 3.000 de credincioşi. Pelerinii au primit din partea obştii aşezării monahale pachete cu alimente. Am rămas impresionat de atmosfera adâncă de rugăciune şi de răbdarea pe care au avut-o credincioşii prezenţi care au stat câteva ore la rând pentru a se închina moaştelor Sfântului Leontie de la Rădăuţi", a mai spus arhid. Vasile Demciuc.