Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfântul Maslu în limba română, pentru prima oară după 200 de ani
Săptămâna trecută, la biserica ortodoxă română din Malainiţa, Serbia, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în limba română pentru prima oară după 200 de ani. La slujbă au participat preoţi atât din România, cât şi din Valea Timocului, precum şi foarte mulţi credincioşi din mai multe zone ale Serbiei de Răsărit, mai ales pentru că această Sfântă Taină nu prea este practicată în această zonă nici de preoţii sârbi.
"Fiindcă acest an a fost numit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române "Anul omagial al Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor", noi am hotărât ca acest an să fie primul an în care să începem din nou săvârşirea acestei Sfintei Taine", a declarat părintele Boian Aleksandrovici, vicar administrativ al Timocului.



.jpg)
