Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sfântul Maslu în parohia sibiană Dârlos
În Parohia Dârlos, Protopopiatul Mediaş, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, în cadrul cercurilor misionare din protopopiat. Biserica „Sfântul Nicolae“ s-a arătat a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor. Au participat nouă preoţi, iar în mijlocul comunităţii a fost prezent şi protopopul Ovidiu Găban, care a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a arătat importanţa Sfintei Cruci şi purtarea ei de către credincioşi, cu credinţă, fără revoltă şi până la capăt, asemeni Mântuitorului Hristos. La final, parohul Gheorghe-Damian Nariţa a mulţumit celor prezenţi la slujbă, arătând importanţa rugăciunii în general, dar mai ales în perioada Postului Paştelui. (Pr. Bogdan-Constantin Taifas)



.jpg)
