Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Sfântul Mina, hramul noii biserici a Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia
La prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a celebrat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, cu ocazia hramului noii biserici a acestui așezământ monahal.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Noi, creștinii, trebuie să prețuim viața aceasta pământească și trecătoare ca pe un timp de har, de pregătire pentru eternitate. Prin urmare, nu se cade să umblăm după voia noastră, ci după pilda sfinților, a martirilor care bine s-au nevoit și s-au încununat. Spre deosebire de atleții olimpici, care aleargă după o cunună stricăcioasă, atleții lui Hristos caută cununa nestricăcioasă a măririi cerești. Fiecare pas de mântuire sufletească trebuie cucerit prin luptă, căci numai așa vom avea parte de biruință sfântă și de răsplată veșnică”.
Noua biserică pusă sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Mina a fost ridicată între anii 2015 și 2021 şi a fost târnosită în 18 iulie 2021. Obștea viețuitoarelor Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia se află sub oblăduirea maicii starețe Iuliana Rusu.



.jpg)
