Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfântul Prooroc Ilie prăznuit în Episcopia Caransebeşului
În Episcopia Caransebeşului, 3 mănăstiri şi 13 biserici au ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul. În acest an, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramurile aşezămintelor monahale de la Muntele Semenic şi de la Bocşa Vasiova.
Luni, 19 iulie, la mănăstirea "Sfântul Ilie" -Vasiova din Bocşa, Preasfinţitul Lucian, alături de Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, a săvârşit slujba de priveghere în altarul de vară al mănăstirii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. În ziua hramului, începând cu orele 9.30, Preasfinţitul Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie. Marţi, 20 iulie, în ziua praznicului Sf. Ilie, a avut loc pelerinajul la hramul schitului "Sfântul Ilie" de pe muntele Semenic. Pelerinajul a debutat începând cu ora 8.30, cu o procesiune la lacul sau scăldătoarea "Vulturilor", unde a avut loc slujba de sfinţire a apei. După săvârşirea slujbei de sfinţire a apei, Preasfinţitul Lucian a oficiat Sfânta Liturghie într- un foişor special amenajat lângă biserica schitului.



.jpg)
