Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfântul Rege Martir Olav, sărbătorit la Trondheim, în Norvegia
Credincioşii ortodocşi români şi ruşi din Trondheim - Norvegia şi-au sărbătorit pe 29 iulie, ocrotitorul, pe Sfântul Rege Martir Olav, creştinătorul Norvegiei. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor Ortodocşi din Europa de Nord împreună cu un sobor de preoţi români şi ruşi.
Mai multe informaţii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Marius Alin Ţeican, parohul Bisericii din Trondheim, Norvegia: "Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în prezenţa credincioşilor români, ruşi şi norvegieni lutherani, dar şi norvegieni convertiţi la ortodoxie. Ne-am bucurat de faptul că Preasfinţitul Părinte Macarie a ajuns pentru a treia oară la Trondheim, împărtăşindu-ne binecuvântare şi cuvânt de folos. Cântarea la strană a fost susţinută atât de corul parohiei ortodoxe ruse, cât şi de grupul românilor şi de studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi care se află temporar la studii în cadrul Universităţii din Trondheim".



.jpg)
