Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfârşit de an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian“ din Tulcea
Cursurile din acest an şcolar de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian“ din Tulcea s-au încheiat ieri, 20 iunie. Festivitatea de încheiere a debutat cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în capela seminarului de către Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa profesorilor şi a elevilor.
La sfârşitul slujbei, Preasfinţia Sa a subliniat însemnătatea misiunii elevilor seminarişti în viaţa societăţii şi a responsabilităţilor pe care aceştia le au în procesul de implementare a valorilor creştine în rândul tinerilor.



.jpg)
