În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţii 40 de Mucenici, ocrotitori ai două biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din cartierul ieşean Copou îşi serbează astăzi hramul. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1760 de către hatmanul Vasile Roset împreună cu soţia sa, Safta. La vechea construcţie s-a adăugat mai târziu un pridvor patrulater cu uşa de intrare în peretele dinspre miazăzi. Forma de cruce a bisericii o dau cele două abside exterioare desprinse din navă. Absida altarului este prevăzută cu două nişe laterale. De-a lungul timpului, sfântul lăcaş a suferit avarii, dar o reparaţie temeinică s-a făcut la 1869 de către Alecu Soroceanu, care a cheltuit peste 1.200 de galbeni. Şi Biserica „Sfântul Dimitrie“ din centrul oraşului Bârlad îşi serbează astăzi cel de-al doilea hram, închinat Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia. În inscripţia de deasupra uşii de la intrarea în naos este scris: „Ridicatu-s-a din snoavă acest sfânt lăcaş din bârne, în preajma anului 1600“. Numele ctitorilor s-a pierdut în negura vremurilor. Biserica, în forma existentă astăzi, a fost construită în anul 1826 pe temelie de piatră şi ziduri de cărămidă. A fost sfinţită la 14 mai 1835 de PS Meletie, Episcopul Romanului. Biserica a fost renovată de mai multe ori. A fost refăcută în 1852 de către Ana şi Iordache Ganea, iar între anii 1894-1896 a fost din nou restaurată de preotul Dumitru Botez. A fost resfinţită de Episcopul Chilvestru Bălănescu al Huşilor. Între anii 1939-1941, sfântul lăcaş a fost repictat. (C.C.)