În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cinstiţi în municipiul Brăila
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită în Arhiepiscopia Dunării de Jos, multe dintre bisericile eparhiei avându-i ca ocrotitori spirituali. Între acestea se numără şi fosta catedrală din municipiul Brăila. Manifestările liturgice şi pastoral-misionare prilejuite de praznicul din 29 iunie au debutat în ajunul sărbătorii prin oficierea slujbei Privegherii şi au continuat în ziua hramului cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţi la slujbă au fost numeroşi credincioşi din parohie şi nu numai, între ei numărându-se şi profesori şi oameni de cultură ai municipiului Brăila. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a vorbit despre viața și activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, evidenţiind zelul deosebit cu care cei doi au răspândit Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a prezentat şi reperele istorice ale acestei biserici emblematice din Brăila.
În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru cei din închisori, pentru elevii aflaţi în examene şi pentru cei în suferinţă, iar după Sfânta Liturghie ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, donatorii şi binefăcătorii sfântului lăcaş. În continuare, cei 20 de copii din grupul catehetic al parohiei, clasaţi pe primul loc la concursul online cu participare internaţională „Împreună cu Hristos în lume la început de mileniu 3”, au primit din partea Înaltpreasfinţiei Sale diplome, cărţi de rugăciune şi alte daruri.
De asemenea, cu prilejul hramului acestei biserici şi prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, în ajunul sărbătorii au fost oferite pachete cu produse de igienă, articole vestimentare, dulciuri şi cărţi de zidire sufletească pentru 100 de minori din cadrul Penitenciarului Tichilești. În săptămâna premergătoare praznicului, parohia brăileană a dăruit şi pachete cu alimente neperisabile la 10 familii cu o situaţie materială precară, aflate în evidenţele ei.