În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sărbătoriţi de bănăţeni
De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit la mănăstirea din Roşia, Protopopiatul Sebiş, judeţul Arad, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit în Parohia Slatina-Timiş din judeţul Caraş-Severin, iar Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în parohia Blaşcovici din Timişoara.
Mulţime de credincioşi au venit din toate părţile judeţului Arad la Mănăstirea "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din satul Roşia pentru a participa la sărbătoarea de hram la care a slujit IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţia Sa a prezentat învăţătura Bisericii despre sfinţii îngeri, accentuând, în mod deosebit, folosinţele sfinţilor îngeri în toate împrejurările vieţii omeneşti, şi cu precădere la vreme de boală. Îndemnul dat credincioşilor a fost de a culege roadele pelerinajului la mănăstire în ziua pomenirii Sfinţilor Arhangheli prin stăruinţa facerii binelui, rugând ca aceştia să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre. Schitul Roşia este situat pe soşeaua Arad - Brad, la 100 km nord-est de Arad şi la 5 km din şosea. Credincioşii satului şi ai aşezărilor dimprejur au dorit şi au cerut să se înfiinţeze o mănăstire în Roşia, întrucât pe valea Crişului Alb nu exista nici un aşezământ monahal. În trecutul mai îndepărtat, a existat în zonă o mănăstire care a fost desfiinţată de Maria Tereza şi generalul Bukow. Cererea credincioşilor a primit o rezolvare favorabilă din partea Episcopiei Aradului, prin binecuvântarea întâistătătorului eparhiei, IPS Timotei, avându-se în vedere şi faptul că în satul Roşia era biserică, dar nu exista preot. Schitul a fost populat în noiembrie 1995, nucleul obştii fiind format din maicile Haritina Cârdei şi Elefteria Gudea, de la Mănăstirea Timişeni, judeţul Timiş. Peste un an, a venit ca preot şi duhovnic al schitului ieromonahul Ilarion Streian, de la Mănăstirea Bodrog. La început, obştea a vieţuit în fosta casă parohială. Abia încropită, obştea s-a apucat de lucru, a renovat atât casa parohială, cât şi biserica foarte degradată. În prezent, maicile au reuşit să ridice un corp nou de clădiri, cuprinzând chilii, trapeză, bucătărie, arhondaric, paraclis etc. Biserica mănăstirii se află într-un amplu proces de înfrumuseţare, mai ales prin pictura bisericească ce este în curs de execuţie, de aceea orice jertfă, donaţie şi strădanie din partea tuturor creştinilor este bine-venită. Începând cu seara zilei de 8 noiembrie şi continuând în noaptea spre 9 noiembrie, IPS Arhiepiscop Timotei a efectuat o vizită pastorală la Schitul Almaş, Protopopiatul Sebiş, cu prilejul prăznuirii hramului, "Sfântul Ierarh Nectarie". Chiriarhul a săvârşit aici slujba de Priveghere, urmată de Sfânta Liturghie din noapte. Cuvântul ierarhului s-a referit la Sfântul Nectarie de Eghina în evlavia credincioşilor ortodocşi români de pretutindeni. La sărbătoarea "Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil", biserica din Slatina-Timiş şi-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a resfinţit biserica parohială, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat, la orele dimineţii, de către copiii şi tinerii din localitate cu flori, pâine şi sare, fiind înveşmântaţi în frumoasele straie populare. La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, alături de un număr impresionant de credincioşi de pe frumoasa vale a Timişului. "După 65 de ani de la târnosirea acestei biserici de către vrednicul de pomenire episcop al Caransebeşului Veniamin Nistor, dumneavoastră aţi fost şi sunteţi cei care rectitoriţi această biserică ridicată de moşii şi strămoşii dumneavoastră la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dacă în 1947 a fost bucurie mare la târnosirea acestei biserici, cred că şi astăzi toată suflarea cea creştinească din Slatina-Timiş, toţi fiii şi fiicele acestui sat, ai acestei parohii, s-au bucurat la resfinţirea bisericii, la binecuvântarea lucrărilor exterioare şi interioare, şi mai ales ne-am bucurat cu toţii să vedem renovată Sfânta Masă pe care astăzi am pecetluit-o în numele Sfintei Treimi. Pictura care împodobeşte această biserică a fost binecuvântată de vrednicul de pomenire episcop al Caransebeşului Emilian Birdaş, aşa cum mulţi dintre dumneavoastră vă amintiţi de acest eveniment important, la data de 9 iulie 1995, la un an după reînfiinţarea Eparhiei Caransebeşului", a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul adresat celor prezenţi. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit acte de cinstire binefăcătorilor bisericii, iar primarul localităţii Slatina-Timiş i-a conferit chiriarhului titlul de cetăţean de onoare. Toţi credincioşii au intrat apoi în Sfântul Altar, au sărutat Sfânta Masă, Evanghelia şi Sfânta Cruce şi au primit din partea Preasfinţitului Lucian anaforă şi iconiţe cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Biserica a fost construită în anul 1890, în stil baroc, din piatră şi cărămidă şi este acoperită cu tablă. Turnul este din cărămidă, pardoseală din mozaic, iar iconostasul de zid este pictat în anul 1947 de către Ioan Băleanu. Pictura actuală a bisericii a fost executată în tehnica tempera de către Victor Ţigu, în anul 1985. În sat a existat o biserică mai veche din lemn în 1771, care a fost dărâmată în 1888, de la care au rămas două icoane pictate pe lemn, "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfântul Ioan Botezătorul". Slujire arhierească în Parohia Timişoara-Blaşcovici Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent joi în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara-Blaşcovici, care şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în capela parohiei, în prezenţa a numeroşi credincioşi şi a viceprimarului Timişoarei, Sorin Grindeanu. Potrivit tradiţiei, după slujbă, Preasfinţia Sa a binecuvântat colacul de hram adus de naşii bisericii din acest an, precum şi prinoasele de bucate ce au fost împărţite mai apoi tuturor celor prezenţi. În final, Preasfinţitul Paisie i-a îndemnat pe credincioşi să continue cu aceeaşi dăruire şi dragoste pentru Dumnezeu demersurile pentru ridicarea unui sfânt lăcaş pe terenul pus la dispoziţie de primăria oraşului. În după-amiaza zilei, evenimentele prilejuite de hramul parohiei au continuat în parcul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din centrul cartierului cu un program artistic susţinut de interpreţi de muzică populară de la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş. Sărbătoarea hramului bisericii a fost organizată cu sprijinul Consiliului consultativ al cartierului Blaşcovici. (Pr. Vasile Pop, diac. Nicolae Codrea, Darius Herea, George Giurgiu)