După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfinţii Arhangheli, sărbătoriţi de elevii Şcolii Nr. 12 din Reşiţa
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a prilejuit pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12 din Reşiţa un moment de aleasă înălţare spirituală, prin prăznuirea hramului capelei şcolare. Lăcaşul de închinare a fost târnosit în anul 2001, la data de 8 noiembrie, de IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, în acea vreme Episcopul Caransebeşului. Prin prăznuirea hramului capelei şcolare, elevii şi profesorii primesc anual harul necesar pentru luminarea minţii şi întărirea credinţei. Luni, 8 noiembrie, părintele prof. Flavius Brie, slujitorul capelei de la Şcoala Generală Nr. 12 Reşiţa, pr. Valentin Popovici de la Parohia Câlnic şi pr. Cristian Gheorghe Manole de la Parohia Doman au săvârşit slujba Tainei Sfântului Maslu şi o slujbă pentru pomenirea celor adormiţi în Domnul. Elevii şi profesorii de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12 Reşiţa au chemat ajutorul sfinţilor îngeri, rugându-i să-i ocrotească şi să-i izbăvească de rele, să-i lumineze pe calea binelui, adevărului şi dreptăţii. (protos. Casian Ruşeţ)



.jpg)
