Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţii Brâncoveni, evocaţi de copiii de la Centrul de tineret Moniom
Cu prilejul praznicului Sfinţilor Martiri Brâncoveni, biserica parohială din cartierul Monio al municipiului Reşiţa a găzduit un moment artistic susţinut de membrii Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate. Manifestarea a reunit un număr mare de credincioşi, cadre didactice, părinţi ai copiilor şi invitaţi. În prima parte a programului artistic, copiii au interpretat cu mult talent şi dăruire piesa de teatru intitulată „Vreau să mor creştin! Loveşte!“ prelucrată şi adaptată de prof. Georgiana Ciucur, care a adus în atenţia celor prezenţi jertfa martirică pentru credinţa şi neamul românesc a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale. A urmat un program de poezii creştine închinate Sfinţilor Brâncoveni, susţinut de cei mai mici membri ai centrului de tineret, printre care şi Balada Brâncovenilor - expresie a dragostei şi preţuirii pe care poporul român le poartă Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Atmosfera plină de recunoştinţă şi emoţie creată de micii actori a fost răsplătită cu aplauze şi felicitări din partea numeroasei asistenţe. La final, părintele paroh Mihai Ciucur i-a felicitat la rândul său pe copii, anunţându-i totodată că în perioada următoare vor mai avea ocazia să susţină acest moment artistic şi în faţa colegilor de la celelalte centre de tineret din judeţ, în cadrul unui miniturneu ce îşi propune evocarea jertfei Brâncovenilor, cu ocazia anului omagial stabilit în Patriarhia Română. Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Moniom reuneşte un număr de aproximativ 35 de copii din municipiul Reşiţa care desfăşoară aici activităţi educative, culturale, cu caracter artistic şi duhovnicesc, în cadrul unui proiect implementat de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului. (Diac. Pavel Canea)



.jpg)
