Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cinstiţi la Galaţi
Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan" este primul spital din judeţul Galaţi căruia i-au fost rânduiţi ocrotitori spirituali. De ziua hramului, în capela amenajată în incinta spitalului a fost oficiată Sfânta Liturghie, după care Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu în prezenţa cadrelor medicale şi a copiilor pacienţi, informează TRINITAS TV.
Înalt Preasfinţia Sa a vorbit despre Taina Sfântului Maslu, arătând că cele două laturi ale terapiei, partea medicală şi spirituală, fac parte din grija noastră a tuturor pentru sănătate, arată Radio TRINITAS. Chiriarhul Dunării de Jos a oferit daruri tuturor copiilor care au participat la Sfântul Maslu. După slujirea liturgică, IPS Arhiepiscop Casian împreună cu preoţii slujitori au vizitat şantierul viitoarei capele din curtea spitalului şi saloanele. Spaţiile vizitate au fost binecuvântate cu agheasmă, iar cei suferinzi au fost unşi cu untdelemn sfinţit. La final a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire a cadrelor medicale şi a tuturor ostenitorilor Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul.



.jpg)
