Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Sfinții Epictet și Astion, sărbătoriți în Episcopia Tulcii
Episcopia Tulcii s-a aflat duminică, 8 iulie, în aleasă sărbătoare. Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul, ale căror moaște se află la Mănăstirea Halmyris din localitatea Murighiol, județul Tulcea, au fost cinstiți de ierarhi, preoți și mulțime de credincioși, care au venit la izvoarele creștinătății și Ortodoxiei românești. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită la un Altar de vară amenajat în curtea mănăstirii, în apropierea măreței biserici ce se află în construcție. Soborul de ierarhi a fost format din Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a subliniat viața celor doi sfinți, Epictet și Astion, care sunt cei mai vechi sfinți cunoscuți până acum din țara noastră, fiind martirizați în anul 290. Preacuviosul părinte stareț Iov Archiudean a mulțumit tuturor ierarhilor și credincioșilor prezenți, și lui Dumnezeu pentru toate binefacerile dăruite Mănăstirii Halmyris. Credincioșii prezenți s-au închinat la moaștele Sfinților Epictet și Astion, așezate într-un loc special din curtea mănăstirii, iar apoi cu toții au participat la agapă.



.jpg)
