Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinții Martiri Brâncoveni, cinstiți în orașul argeșean Mioveni
În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni, județul Argeș, veniți într-un număr foarte mare pentru a sărbători hramul principal al capelei cimitirului orășenesc.
Ierarhul argeșean a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Cu această ocazie, chiriarhul eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de dramatismul evenimentelor petrecute în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Ansamblul Cimitirului Orășenesc din Mioveni a fost realizat în anul 2013. Pe lângă spațiul destinat amenajării cimitirului și clădirilor administrative, în anul 2015 a fost sfințită noua capelă și a fost inițiat proiectul pentru o biserică mai spațioasă care se află în construcție.



.jpg)
