În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfinții Părinți de la Sinodul 4 Ecumenic prăznuiţi pe Colina Bucuriei
În Duminica a 4‑a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al 4‑lea Ecumenic, credincioșii din Capitală au participat pe Colina Bucuriei la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre smerenia sutașului, ca model de urmat în ridicarea pe scara virtuților: „Acest sutaș manifestă o smerenie cu totul ieșită din comun, ca aceea pe care o propovăduia și pe care o iubea Domnul Hristos, pentru că în dragostea Sa dumnezeiască de a veni și a îmbrățișa spre ridicare firea umană cea căzută, mai întâi El S‑a smerit pe Sine. A făcut ceea ce Adam cel dintâi nu a reușit să facă. Ascultător făcându‑se Tatălui, Domnul Hristos Se smerește pe Sine. De aceea, smerenia este o calitate deosebită în lumea creștină. Nu numai pentru cei care trăiesc în sfintele mănăstiri, care s‑au lepădat de toate cele lumești ca să slujească lui Dumnezeu, ci și pentru fiecare creștin smerenia este o calitate care îl ajută să plece capul în fața Celui de sus, să recunoască faptul că puterile sunt limitate, că înțelegerea este limitată și că fără harul și puterea lui Dumnezeu nu poate duce o viață de biruință, de ridicare pe scara virtuților și a valorilor creștine. Prin smerenia sa, sutașul își recunoaște nevrednicia de a primi în casa lui pe Cel care vindecă, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. (...) Sutașul avea un suflet sensibil, deschis valorilor spirituale și credinței. Toate acestea Îl impresionează pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care spune cu toată sinceritatea că nici în Israel nu a găsit atâta credință”.
De asemenea, Preasfinția Sa a explicat de ce în Duminica a 4‑a după Rusalii sunt pomeniți Sfinții Părinți de la Sinodul al 4‑lea Ecumenic, cei care au dezvoltat și precizat dogmele sinoadelor ecumenice anterioare și care au stabilit împotriva nestorianismului și monofizitismului realitatea umanității Mântuitorului Iisus Hristos, unite ipostatic cu Dumnezeu ‑ două firi, dumnezeiască și omenească, în Persoana Unică a Fiului. „Sfinții Părinți de la Sinodul al 4‑lea Ecumenic pe care îi pomenim astăzi, care au participat la Calcedon în anul 451, după ce au participat mai înainte și la alte adunări ale episcopilor pregătitoare în care s‑au discutat toate problemele teologice ale vremii, aveau datoria să arate cum este drept să credem. (...) La acest sinod, dincolo de multe probleme administrative și de rânduială bisericească, importantă este mărturisirea de credință care confirmă cele de la sinoadele precedente și care spune că Domnul Hristos, Care S‑a pogorât din cer, este neschimbat și că firea omenească pe care a luat‑o din Fecioara Maria nu s‑a amestecat și nu se confundă cu firea dumnezeiască. Firea lui Hristos este, pe de o parte, dumnezeiască, pe de altă parte, omenească, voința Sa este dumnezeiască și omenească, iar firile Sale sunt neschimbate și neamestecate, de un înțeles cu totul particular, cu care Biserica va merge mai departe. Ele sunt neîmpărțite și nedespărțite. Aceasta este mărturisirea adevărată care ne dă adevărul credinței noastre prin ceea ce rezultă”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.