Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, cinstiţi la Galaţi
În perioada 16-22 mai, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează multiple manifestări liturgice, misionare şi catehetice, dedicate prăznuirii Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele I şi II Ecumenic şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Duminică, 16 mai, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Casian, în toate bisericile din eparhie au fost rostite predici şi cateheze în legătură cu importanţa Sinodului I Ecumenic de la Niceea în cristalizarea credinţei ortodoxe, precum şi rolul Crezului ortodox în cultul Bisericii. La bisericile aflate sub ocrotirea Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Alexandru, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, au fost organizate procesiuni cu icoanele acestor sfinţi, s-a săvârşit slujba Acatistului iar elevii participanţi la programul "Hristos împărtăşit copiilor" au susţinut programe dedicate Crezului ortodox şi Sfinţilor Părinţi care au contribuit la formularea sa. La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, credincioşii prezenţi au avut bucuria de a se închina la racla cu părticele din moaştele Sfântului Nicolae.



.jpg)
