Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
„Sfinții reprezintă pentru noi modele de viață pe care suntem îndemnați să le urmăm”
Marți, 8 noiembrie 2022, ziua când creştinii ortodocşi care respectă sărbătorile după calendarul neîndreptat l-au prăznuit pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca, păstorită de părintele Dimitrie Bob.
În cuvântul de învățătură, ierarhul s‑a referit la rolul sfinților în viaţa creştinului și la viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ca model de mărturisire statornică a credinței creștine.
Vorbind despre locul sfinţilor în viaţa creştinului, PS Părinte Antonie, între altele, a menţionat: „În fiecare zi avem în calendar câţiva sfinţi. De ce Sfinții Părinți au rânduit aceste amintiri zilnice despre cei care au trăit viața conform cu voia lui Dumnezeu? Sfinții reprezintă pentru noi modele de viață pe care suntem îndemnați să le urmăm. Ei au fost oameni ca și noi, cu aceleași slăbiciuni și ispite, dar au înțeles rostul vieții pământești, care reprezintă un timp de pregătire pentru viața veșnică, și au făcut alegerea corectă - viața veșnică. Amintirea lor în fiecare zi este un îndemn să le urmăm pilda vieții. Ei ne încurajează să pornim pe acest drum greu, dar binecuvântat, care ne duce la Lumină. Ei s‑au învrednicit de fericirea veșnică și ne îndeamnă și pe noi să ne facem părtași aceleiași fericiri. Îndemnul vine de la ei, iar decizia ne aparține nouă. Noi decidem să mergem spre Lumină sau nu. Și în acest drum spre Lumină noi putem conta pe ajutorul sfinților. Ei vin în ajutor, dacă sunt chemați în rugăciunile noastre”.