În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţii Serghie şi Vah, cinstiţi la Craiova
Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova i-a serbat ieri pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Sute de credincioşi craioveni au venit la rugăciune în Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova pentru a aduce cinstire Sfinţilor Serghie şi Vah, ale căror moaşte se găsesc aici. Sărbătoarea sfinţilor a început din seara zilei de miercuri. După slujba Vecerniei, preoţii, diaconii şi credincioşii prezenţi au plecat în procesiune cu racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah, Tatiana şi Nifon, în jurul Catedralei mitropolitane. Seara s-a încheiat cu slujba Sfântului Acatist. "Sfinţii ne iubesc cu dragoste negrăită" A doua zi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Irineu, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La final, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenţi despre cultul cinstirii sfinţilor. "Sfinţii sunt întotdeauna ocrotitorii noştri, sunt aceia care au mărturisit pe Mântuitorul Hristos înaintea oamenilor. Ei L-au iubit pe Dumnezeu şi, pentru lucrul acesta, s-au învrednicit de cununa cea neveştejită a măririi. S-au ostenit în viaţa lor pentru a agonisi faptele cele bune, folositoare atât pentru ei, cât şi pentru întreaga omenire, deoarece prin faptele bune Dumnezeu se sălăşluieşte întru noi, luminează şi încălzeşte viaţa noastră. În măsura în care păzim poruncile lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, vom ajunge purtători de Duh Sfânt, purtători de Dumnezeu, asemenea lor. Ori de câte ori ne închinăm Sfintelor Moaşte şi le sărutăm cu dragoste şi evlavie, primim puterea lui Dumnezeu care se sălăşluieşte întru noi precum lumina şi ne face vii pentru Împărăţia cea veşnică. Sfinţenia lor ne ajută sufleteşte şi trupeşte pentru a depăşi toate greutăţile vieţii. Sfinţii se comportă cu noi ca şi cu nişte fraţi şi ne iubesc cu dragoste negrăită. Se apropie de noi şi ne îndeamnă nevăzut să urmăm calea credinţei şi să săvârşim fapta cea bună. Întru toate ne sunt modele şi pilde vii de urmat, deoarece ne învaţă prin cuvânt, dar ne şi arată calea către Mântuitorul Hristos prin faptă. Trebuie să le urmăm credinţa, să le cinstim viaţa, aşa cum ne îndeamnă marele Apostol Pavel: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa" (Evrei 13, 7). Aşadar, cu ochii aţintiţi spre crucea Mântuitorului Hristos, să mergem înainte pe calea Împărăţiei Sale pentru a ajunge la viaţa veşnică, unde-i vom putea întâlni cu siguranţă pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ocrotitorii şi ajutătorii noştri", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa.