Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfinţii Trei Ierarhi, pomeniţi de teologii bănăţeni

Sfinţii Trei Ierarhi, pomeniţi de teologii bănăţeni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 01 Feb 2012

Ziua pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, a fost un prilej de bucurie şi binecuvântare pentru profesorii, studenţii şi elevii teologi din Mitropolia Banatului. Ocrotitorii învăţământului teologic au fost sărbătoriţi prin rugăciune şi manifestări ştiinţifice şi culturale.

În Arhiepiscopia Timişoarei, Sfinţii Trei Ierarhi au fost sărbătoriţi în mod deosebit la Catedrala mitropolitană din centrul oraşului, unde Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al acestei eparhii, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori.

În cursul aceleiaşi zile a avut loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara o conferinţă dedicată ocrotitorilor învăţământului teologic. Conferinţa intitulată "Sfinţii Trei Ierarhi şi lucrarea lor misionară în Biserică" a fost susţinută de pr. asist. univ. dr. Adrian Covan şi s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul şi a profesorilor şi studenţilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie.

La Arad, ocrotitorii învăţământului teologic au fost omagiaţi în Catedrala Veche, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie, iar apoi printr-o serie de festivităţi deosebite ce s-au bucurat de binecuvântarea şi prezenţa Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

În predică, Înalt Preasfinţia Sa a omagiat personalitatea sfinţilor trei ierarhi ca ilustrând prin învăţătura şi viaţa lor, la modul cel mai înalt, numirea de părinţi şi dascăli ai Bisericii, iar pentru profesorii, studenţii şi elevii şcolilor teologice îndemnul la adâncirea disciplinei patristice. Ei au reprezentat de fapt veacul de aur al Bisericii, îmbogăţind teologia şi înfrumuseţând trăirea creştină. Într-un context ecumenic, lucrarea lor este o permanentă invitaţie de întoarcere la izvoarele Ortodoxiei - aceasta îndeosebi acum, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, a arătat Înalt Preasfinţia Sa.

După slujba din biserică a urmat conferinţa tematică, desfăşurată în aula facultăţii, în prezenţa IPS Timotei, a rectorului universităţii, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, a profesorilor şi studenţilor. Aceasta a fost susţinută de pr. asist. dr. Călin Dragoş, tema disertaţiei axându-se pe problematica hristologică prezentă în operele teologice ale acestor trei sfinţi ierarhi. La finalul conferinţei, corul bărbătesc al facultăţii, condus de conf. dr. Mircea Buta, a intonat câteva piese corale, fiind intercalate aici trei lecturi din operele Sfinţilor Trei Ierarhi.

Liturghie închinată Sfinţilor Trei Ierarhi la Caransebeş

Şi la Caransebeş, elevii, studenţii şi dascălii şcolilor teologice au prăznuit în mod liturgic festiv patronii învăţământului teologic, pe Sfinţii Trei Ierarhi. După ce, în ajunul praznicului, elevii şi studenţii teologi au participat la o manifestare spiritual-culturală închinată celor trei mari sfinţi, în ziua praznicului, toţi au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în Catedrala episcopală din Caransebeş.

În mod tradiţional, la prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi, şcolile teologice din cuprinsul Patriarhiei Române îşi sărbătoresc ocrotitorii. De 146 de ani, de când la Caransebeş a început tradiţia învăţământului teologic, prin înfiinţarea Seminarului Teologic, ziua de 30 ianuarie reprezintă un reper duhovnicesc în cursul anului şcolar.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Daniel Alic, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Caransebeş şi consilier cultural, iar în încheiere, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a împărtăşit celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare. Alături de chiriarhul locului au slujit preoţii profesori şi dascăli ai instituţiilor teologice caransebeşene. Pe lângă elevi şi studenţi teologi, la Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul eparhiei a hirotonit un teolog în treapta diaconiei, iar în încheierea Sfintei Liturghii s-a acordat distincţia eparhială "Diploma de onoare Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul" familiei Mihuţ, pictori bisericeşti din Banat.

Ziua de sărbătoare a şcolilor teologice din Caransebeş s-a încheiat cu agapa frăţească ce a avut loc la cantina Seminarului Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş, la care au participat ierarhi, dascăli de teologie, dar şi elevi seminarişti. (Pr. Filip Albu, protos. Casian Ruşeţ)