În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţire de biserică în Parohia Târlele Filiu, Brăila
Credincioşii Parohiei Târlele Filiu, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, au participat duminică la resfinţirea bisericii parohiale din localitate, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae". Slujba a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Cu acest prilej, biserica parohială a primit şi un nou hram: "Sfântul Cuv. Mc. Dometie Persul", sărbătorit în fiecare an la 7 august. Pentru merite deosebite, preotul paroh a primit distincţia de sachelar. De asemenea, au fost acordate o serie de diplome - act de preţuire - care au evidenţiat jertfelnicia ctitorilor, a autorităţilor locale, dar şi a credincioşilor. Construcţia acestei biserici a început în anul 1936, cu sprijinul substanţial al familiei Nicolae Moroianu, în anul 1938 terminându-se şi turla pe naos. Documentele atestă faptul că, deşi nepictat, noul lăcaş de cult a fost sfinţit pentru prima dată la 21 aprilie 1940, în Duminica Floriilor. În anul 2001 au început lucrări de consolidare şi reparaţii la interior şi exterior, acum biserica fiind înveşmântată în pictură tehnica fresco realizată de către pictorul Gheorghe Gurău din Brăila. După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de întreg soborul de preoţi slujitori au vizitat Muzeul "Arhim. Dometie Manolache", care se află în centrul parohiei, în apropierea bisericii. Muzeul a fost fondat de fraţii părintelui Dometie, strălucit duhovnic al neamului şi iubit fiu al satului, în casa părintească şi a fost deschis de către chiriarhul Dunării de Jos. În camerele destinate muzeului se regăsesc colecţii de fotografii familiale, diplome de studii în xerocopii, cărţi, un veşmânt preoţesc, icoane şi obiecte artizanale. Aici a fost oficiată o slujbă de pomenire, în prezenţa membrilor familiei, care au donat bisericii nou-sfinţite cele 12 Minee pentru întregul an liturgic. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind pachete cu alimente pentru 450 de persoane, atât credincioşi participanţi, cât şi persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei. (Pr. Gabriel Molocea)