În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţire de biserică în Protopopiatul Sebiş
Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a sfinţit duminică, 14 noiembrie, lucrările efectuate la biserica din filia Leasa, din Parohia Tisa, comuna Hălmagiu. După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie. Cele 156 de familii de credincioşi de aici, păstoriţi cu multă dăruire de părintele Ioan-Horia Florea, au depus eforturi considerabile pentru a renova lăcaşul de închinare, biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", zidită în anul 1937. Au reparat şi zugrăvit exteriorul sfântului lăcaş, au curăţit şi spălat splendida pictură interioară, opera renumitului pictor Corneliu Cenan.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul eparhiei a scos în evidenţă importanţa slujirii semenilor, apostolatul social, atât de necesar astăzi. Prin grija faţă de semeni, aşa cum a făcut samarineanul milostiv din Evanghelie, exprimăm dragostea, virtutea care mântuieşte. La final, IPS Timotei a felicitat pe părintele paroh, dar şi credincioşii pentru realizări. (pr.Vasile Pop)