„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sfinţire de biserică la Spitalul de Psihiatrie de la Grajduri
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri, aparţinând de Protopopiatul Iaşi 2, a fost sfinţită în urmă cu două zile de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie, la care au participat peste 300 de credincioşi.
Înalt Preasfinţitul Teofan a oficiat sâmbătă, 9 mai 2009, slujba de sfinţire a lăcaşului de cult aflat în curtea Spitalului de Psihiatrie Grajduri din judeţul Iaşi. La acest eveniment au participat sute de credincioşi care s-au închinat în faţa sfintei mese a bisericii nou sfinţite, dar şi personalul medical din cadrul spitalului. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a săvârşit apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor impresionat de preoţi şi diaconi, pe o scenă special amenajată lângă biserică. Pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a apreciat, în alocuţiunea sa de la finalul Sfintei Liturghii, dragostea faţă de Biserică a conducerii Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri, exprimându-şi în acelaşi timp bucuria pentru faptul că sfântul lăcaş, în care se vor ruga atât cadrele medicale cât şi pacienţii, a fost sfinţit. Părintele Iustinian Rareş, preot misionar de caritate la Spitalul de Psihiatrie de la Grajduri, care face parte din Protopopiatul Iaşi 2, a mărturisit faptul că ziua sfinţirii bisericii, ce a primit şi un nou antimis, este „minunată şi binecuvântată“. „Este un moment unic pentru mine şi cu adevărat duhovnicesc să văd că, după şapte ani de când sunt aici, se sfinţeşte această biserică. La început nu aveam unde să fac Sfânta Liturghie. Am cerut conducerii de atunci să-mi amenajeze şi mie un spaţiu să pot sluji. Am primit, cu toată satisfacţia, un spaţiu îngust în care am început să săvârşesc Sfânta Liturghie. Minunea mare a fost că, după trei Liturghii slujite aici, am văzut o schimbare la aceşti bolnavi. Cu cuvintele lor simple îmi spuneau că pentru ei a venit liberarea. În urmă cu doi ani, nemaiştiind pe la ce uşi să mai bat, m-am dus la PS Calinic Botoşăneanul şi i-am spus: «Preasfinţia Voastră, ajutaţi-mă, că nu ştiu ce să mai fac. Nu mai avem bani şi aş vrea să pictez biserica». Fără să mai întrebe ceva, mi-a pus echipa de pictori la dispoziţie şi o sumă considerabilă de bani, ceea ce a făcut să urgenteze lucrările de pictură, pentru ca astăzi să ne bucurăm de sfinţirea acestei biserici“, a amintit pr. Iustinian Rareş. „Un loc în care medicul, asistentul şi bolnavul vor găsi câteva clipe de răgaz“ Dr. Dorin Chira, directorul Spitalului de la Grajduri, a vorbit despre importanţa construirii bisericii în curtea unităţii pe care o conduce, „care ne va fi sprijin pentru munca pe care o desfăşurăm, pentru a aduce în sufletul acestor pacienţi lumina lui Dumnezeu, linişte sufletească, pentru a reuşi să-i redăm societăţii. Construirea acestei biserici deschide o poartă pentru recâştigarea sufletului bolnavilor din cadrul acestui spital, pentru curăţenia sufletului lor şi pentru credinţă“. IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în deschiderea căruia şi-a ex-primat bucuria de a fi alături de preoţii slujitori şi de conducerea Spitalului de la Grajduri. Apoi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre semnificaţia Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. „Se cuvine să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că a găsit calea către inima unora şi altora, de la luarea iniţiativei până la binecuvântarea locului. Adresez mulţumiri din partea Sfintei Mitropolii pentru toţi cei care au fost implicaţi, de-a lungul vremii, în lucrarea acestei biserici. Acest sfânt lăcaş va fi un loc în care medicul, asistentul şi bolnavul vor găsi câteva clipe de răgaz. Nu poţi să ieşi dintr-o biserică tot aşa cum ai intrat în ea“, a subliniat IPS Teofan, care a oferit distincţii de vrednicie mai multor ctitori, urmând ca, mai apoi, să-l hirotesească iconom stavrofor pe pr. misionar Iustinian Rareş.