După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfințire de capelă mortuară în Parohia Poiana Vadului
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit duminică, 14 ianuarie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Poiana Vadului, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt de învățătură despre pasajul evanghelic ce prezintă vindecarea celor 10 leproși. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Noi trebuie să trăim într-o stare de recunoștință față de Creatorul nostru Care ne-a dat viața, minunățiile naturii, dar mai ales darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. E bine să exclamăm mereu: «Te voi binecuvânta că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut». Creștinul care s-a deprins să-și exprime recunoștința și mulțumirea față de Dumnezeu se dovedește că are inima deschisă spre Dumnezeu și tocmai de aceea se revarsă în ea alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu și în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul»”.
Preotul paroh Cosmin Țîrc a fost hirotesit întru iconom, iar binefăcătorii și ostenitorii au primit diplome de aleasă cinstire.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitatea Poiana Vadului. Construcția a fost ridicată în anul 2023, fiind necesară pentru comunitate. Inițiativa ridicării capelei a aparținut conf. univ. dr. Irimie Popa, fiu al satului, cadru didactic la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Un sprijin însemnat pentru zidirea și înfrumusețarea capelei a fost oferit de Primăria și Consiliul Local Poiana Vadului.



.jpg)
