Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţire de pictură la Biserica „Sfântul Haralambie“ din Constanţa
Duminică, 26 august, începând cu ora 7:00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi slujba de sfinţire a picturii Bisericii "Sfântul Haralambie" din Constanţa (Bd. Tomis 301 - zona Boema), informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Slujba va fi urmată de oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti. La finalul slujbei, credincioşii prezenţi se vor putea închina la moaştele Sfântului Haralambie aduse în anul 2010 de la Muntele Athos de către IPS Teodosie şi dăruite bisericii cu acelaşi hram.



.jpg)
