Comandamentul Componentei Aeriene „General comandant aviator Ermil Gheorghiu” a împlinit astăzi 76 de ani de la înființare. Momentul aniversar a fost marcat printr‑o ceremonie militară și religioasă la unitatea din localitatea Moara Vlăsiei, județul Ilfov. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal.
Sfințire la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Paleu
În ziua înainte-prăznuirii Intrării în biserică a Maicii Domnului, 20 noiembrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a târnosit Sfântul Altar al paraclisului de la demisolul bisericii noii mănăstiri, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, ce se construiește în proximitatea municipiului Oradea, în localitatea Paleu. Paraclisul bisericii a fost închinat Intrării în biserică a Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Nicolae și Sfântului Mare Mucenic Mina.
Preasfințitul Episcop Sofronie a vorbit despre evenimentul sfinţirii, iar arhimandritul Antim Oprea, starețul mănăstirii, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului pentru rugăciunile arhierești de mijlocire a harului sfințitor asupra Jertfelnicului de la așezământul monahal încredințat spre călăuzire.



.jpg)
