În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţire la Mănăstirea Strunga
Biserica veche a Mănăstirii Strunga, din satul Răzoare, comuna Oltina, judeţul Constanţa, va fi sfinţită sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 7:30, de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Biroul de comunicare al arhiepiscopiei.
Pe locul unde se află construită bisericuţa, în anul 1836 a existat o casă de rugăciune ridicată din nuiele care, în anul 1934, a fost demolată, iar pe fundaţia de piatră existentă a fost construită actuala bisericuţă a satului. În prezent, biserica fostului sat Strunga aparţine mănăstirii coordonate de maica stareţă Filareta Băltăreţu, având hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Semnificaţia denumirii satului Strunga se referă la aşezarea înconjurată din trei părţi de dealuri ca o strungă de oi, de existenţa căreia îşi amintesc bătrânii. În anul 1877, ciobanii bulgari s-au retras în satele apropiate, în locul lor venind tineri din Oltina.